Vasile Miriuță, fost antrenor la Ceahlăul, CFR Cluj și Gyor, a fost ofertat săptămâna trecută de patronul echipei Rapid, Valerii Moraru, și se părea, din declarațiile ambelor părți, că fostul jucător din Germania va ajunge la gruparea din Giulești. Antrenorul a lămurit azi situația la DolceSport.
„Eu sunt în Germania. Am avut o discuție săptămâna trecută. Dar nu s-a discutat de contract, de nimic. Eu am vrut să vad ce strategie au, ce proiect. Atât. Nu a fost niciun termen pentru mine. Eu spun că discuțiile au picat sută la sută. Eu mă duc la un proiect bun dacă mă duc. Eu sunt în discuții și cu oameni de afară. Sincer, mai aștept. Rapid e o echipă frumoasă, cu suporteri. Eu m-am decis să mai aștept. Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Moraru, eu cred că se poate promova. Dar a fost doar o discuție amicală. Nu s-a vorbit de jucători, de bani, de contracte”, a spus Vasile Miriuță pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER